„Tehnologia este ca oxigenul” - Digital Nation (2010)

Am ales acest documentar deoarece consider că este o temă de actualitate, ce ridică numeroase polemici.

Este un film de actualitate, care prezintă aspectele pozitive şi pe cele negative ale internetului în domeniul educaţional, apoi tratează subiectul prin prisma jocurilor virtuale şi nu în ultimul rând ca tehnologie în instruirea şi recrutarea militarilor.

Acest documentar a pornit ca un proces observaţional al lui Douglas Rushkoff şi Rachel Dretzin, ulterior realizării documentarului Growing up online.

Douglas Rushkoff este un jurnalist American preocupat de peste 20 de ani de cultura cyber, care, în 1994 era convins ca internetul ne va ajuta să evoluăm în oameni mai buni, fără a preconiza şi implicaţiile sale negative.

Rachel Dretzin este producătoare de film şi scriitoare, care şi-a dedicat un an din viaţa sa proiectului Digital Nation pentru a investiga felul în care noua tehnologie influenţează felul în care trăim şi a continua investigaţiile începute cu proiectul Growing up online.

Rachel este surprinsă să constate chiar în sânul familiei sale ruptura ce se produce odată ce laptopurile sunt conectate – deşi se află sub acelaşi acoperiş, ea, soţul şi cei trei copiii nu interacţionează unul cu celălalt ci fiecare se află în lumea sa din spatele monitorului.

Investigaţia lui Douglas şi Rachel începe la M.I.T (Massachusetts Institute of Technology) – Cambridge, locul cu cei mai isteţi copiii din lume, conectaţi cu toţii la internet prin intermediul tuturor tipurilor de gadget-uri. Camera de filmat surprinde campusul studenţesc, M.I.T fiind o universitate care permite utilizarea laptopurilor la cursuri. Acest lucru face astăzi mult mai dificil procesul de predare din punctul de vedere al profesorilor deoarece aceştia trebuie să îţi adapteze stilul de a preda şi să îşi stimuleze studenţii aşa cum nu era necesar până acum. Profesorii intervievaţi sunt de părere că stundeţii îşi fac un deserviciu şi li se contestă incapacitatea crescută de a absorbi informaţiile, diminuarea atenţiei susţinute, rezultatele academice demonstrând, în ciuda credinţei studenţilor că sunt excelenţi la multi tasking, că sunt distraşi.

Documentariştilor li se permite filmarea unui experiment al NASA, pe 6 dintre cei mai buni studenţi de la M.I.T, cu scopul de a observa viteza de trecere de la un task la altul. Cercetarea relevă faptul că studenţii cred ca sunt eficienţi, însă în fapt ei sunt mai lenţi la momentul schimbării task-ului, memoria lor este foarte dezorganizată ca urmare a lipsei de focusare.

Cu toate acestea, întreruperea factorilor disturbatori înseamnă ruperea de lume şi izolarea, acest lucru fiind posibil doar cu un efort colectiv şi înţelegere a celor din jurul care pretind conectarea continuă (şeful, prietenii).

Tinerii petrec în medie 15 ore pe săptămână în faţa calculatorului, captivaţi de digital media, aceasta având un efect profund asupra felului în care creierul lor va funcţiona de-a lungul vieţii.

Gary Small, directorul UCLA, a studiat harta RMN a creierului în două moment diferite – cititul unei cărţi şi surfarea pe internet. Zonele de două ori mai activate în cazul activităţii de căutare pe internet se datorează unui număr mai mare de decizii pe care suntem nevoiţi să le luăm atunci când întreprindem această activitate şi nu relevă neapărat un grad mai mare de isteţime. Ce este de menţionat însă este faptul că studiile nu pot ţine pasul cu tehnologia, astfel încât rezultatele lor nu conferă date foarte concrete despre efectele expunerii constante la internet şi felul în care acest lucru ne afectează. Cu toate acestea, există cercetări clare care arată, de pildă, faptul că trimiterea de SMS-uri în timpul ţofatului creşte de 2-3 ori riscul producerii unui accident. Cu toate acestea, oamenii nu par să îşi întrerupă activitatea numai datorită acestor avertizări – “Durează până ce realitatea îi loveşte pe oameni“.

Firul reportajului continuă cu referire la cultura sud-coreeană, caracterizată de jocurile video şi PC-bars. Tinerii petrec în aceste localuri ore în şir (fiind raportate chiar şi decese ca urmare a consumului limitat de apă şi alimente şi a petrecerii a peste 15 ore consecutive în faţa calculatorului).

Este un fenomen sau o boală? – este întrebarea ce stă pe buzele tuturor. Este cu siguranţă o dependenţă. Un studiu de 3 ani finanţat de guvern a ajutat ca această dependenţă să fie încadrată la boli psihice. Tot guvernul, ca urmare a problemelor medicale la ochi şi urechi pe care copiii le dezvoltă în raport cu utilizarea excesivă a calculatorului, precum şi a cifrelor îngrijorătoare conform cărora 90% dintre tineri folosesc în mod curent internetul, iar 10% sunt in grupă de risc, a finanţat şi înfiinţarea a 3 campusuri de recuperare – Internet Rescue School – care funcţionează ca o tabără de 2 săptămâni, menită să le faciliteze tinerilor, prin joc şi sport, regăsirea unei copilării pierdute în faţa calculatorului.

În Coreea, copiii învaţă să folosească calculatorul în jurul aceleiaşi vârste la care învaţă să citească, dar există şi o politică de folosire raţională (inclusiv  pancarte de avertizare amplasate pe holurile şcolilor). Douglas este sceptic că acest lucru ar putea funcţiona şi în SUA, iar Rachel se întreabă cum pot face copiii toate astea şi cum ceva ce pare că le vine atât de natural poate să fie rău pentru ei.

„Tehnologia este ca oxigenul”

Jason Leavy, director de şcoală este de părere că „ copiii trebuie să fie fluenţi în ale tehnologiei, excelenţi la comunicare şi abili în rezolvarea de probleme” .  Jason Leavy a instalat un sistem de supraveghere în calculatoarele copiiilor şi astfel îi poate monitoriza.

Profesorul Mark Bouerlein, autorul cărţii The Dummest Generation arată că rezultatele academic sunt mai slabe în pofida tehnologiei, deşi speră ca rezultatele viitoare să îl contrazică. Şi Todd Oppenheimer se teme că studenţii se plictisesc astăzi mult mai repede şi uşor, folosindu-şi doar atenţia imediată în scopul unei răsplate instant.

Studiile au arătat că cei care sunt în permanenţă conectaţi tind să scrie paragrafe disparate, în funcţie de momentul în care le este distrasă atenţia, astfel că nu mai există o cursivitate a ideilor, nu este o legătură între paragrafe. Preţul plătit pentru apariţia printului este acela că oamenii nu mai au timp să reflecte.

Dincolo de sfera acedemică, o altă problemă adusă în prim plan în acest docuemntar este cea a jocurilor virtual, care oferă oamenilor şansa de a fi ceva ce nu le-a fost dat să fie în realitate (jocul Second Life). Acelaşi efect îl are un film sau o carte bună, însă efectul jocurilor este chiar mai puternic. Unii dintre jucători nu se cunosc niciodată în realitate, alţii leagă prietenii, iar unii ajung chiar să se căsătorească. Statistic, un sfert dintre femeile care joacă astfel de jocuri şi-au găsit în acest fel partenerul de viaţă.

Din punct de vedere sociologic, realitatea virtual nu ne dă sentimental de singurătate. Rămâne totuşi întrebarea – suntem singuri cu toţii pe internet sau suntem cu toţii pe internet singuri?

Pe măsură ce vieţile migrează în virtual se realizează studii despre cum ne comportăm acolo şi cum ne ingluenţează asta vieţile – “Dacă pare real şi se simte ca şi când este real, atunci creierul nostrum crede că este real”.

S-a arătat prin experimente că o mică expunere la o lume virtual dar îmbunătăţită are efecte pozitive asupra realităţii reale (exemplul dominării în conversaţia reală ca urmare a îmbunătăţirii unor calităţi fizice în plan virtual). Tot aceste experimente au demonstrate ca 50% dintre copiii mici expuşi la realitatea virtual cred că lucrurile acelea chiar s-au întâmplat.

În domeniul militar, există o formă de terapie virtual destinată celor care suferă de şoc post-traumatic ca urmare a participării în războaie. Astăzi, o mulţime de lupte se duc din spatele calculatorului, cu ajutorul dronelor ghidate, astfel că dihotomia realitate-virtual poate crea confuzii multora.

Documentarul se încheie cu reflecţiile lui Rachel, care atrage atenţia asupra faptului ca poate această nouă generaşie de copii are ceva ce noi încă nu ştim să apreciem şi un final deschis  - “Ce vom acumula şi ce vom pierde pe parcursul acestor schimbări?”

În concluzie, tehnologia nu este bună sau rea, însă este puternică – ca formă de exprimare, de a cunoaşte oameni, de a modela lumea în care trăim. 

* Puteţi urmări online documentarul AICI.